Red Dead Redemption 2 te învață că apa și săpunul sunt prietenii tăi

de: George Stanciu
03 10. 2018

Red Dead Redemption 2 e aproape de a fi lansat pe Xbox One și pe PS4, iar imersiunea în cadrul jocului va merge la un nou nivel.

Rockstar pregătește câteva noutăți interesante în noul titlu RDR, iar una dintre ele se referă la cât de bine te prezinți în ”lume”. Aici nu mai e vorba doar de a fi politicos cu cei din jur sau a nu jefui bănci ca să te distrezi, ci chiar de aspectul tău fizic.

Să fii un bandit nu-i treabă ușoară, astfel că de cele mai multe ori vei ajunge să fii murdar. În Red Dead Redemption 2, totuși, trebuie să ai grijă ca Arthur Morgan să arate bine. Dacă personajul nu se spală și nu se bărbierește constant, alți membri din banda Van der Linde vor începe să-ți facă apropouri cu privire la asta. În cel mai extrem caz, s-ar putea să fii chiar victima unei îmbăieri forțate din partea lor.

Și alte personaje din mediul de joc vor reacționa diferit în funcție de igiena personală. Dacă nu te speli, s-ar putea ca o bună parte dintre cei pe care îi întâlnești să se țină departe de tine. În plus, vor exista și opțiuni de dialog diferite, în funcție de cum te prezinți vizual.

Evident, depinde și care e dorința ta în ceea ce privește soarta lui Morgan pe parcursul poveștii. Poți foarte bine și să ignori spălatul și să te păstrezi murdar de noroi și de sânge, dar s-ar putea ca discuțiile cu cei din jur să nu fie atât de simple pe cât ai vrea.

Mai există și alte elemente de role-playing pe care le vei putea exploata pentru a parcurge povestea din joc, dar pe toate le vei descoperi atunci când titlul va fi lansat.